Insomnia

Furtună

Zenit strâns în mărăcini

Mlădioasă rădăcina!

A murit.

Urlă aburi ne-mblânziţi

la tavanul peticit

Am pătat, am tot zidit

într-un cânt de labirint.

Meschini zorii dimineţii

tot ne-aruncă păsări rare

ne deschid sertar cu fluturi

cară zâmbet, ochi şi dinte...

Respirăm din aripi mute

Încreţim omizi prea mândre

Împrăştiem culori pe vânăt.

E gonit pământul nostru...

Uite zborul

ne învârte!

.

.

Anotimp-uriu

Dimineaţa zvârcoleşte

Crengi căscate, răni uscate

Suflând frunze trecatoare...

-Le tot cânţi de-o primăvară!

Covoraşul îndeseşte

Prispa pomului finit…

-Nu-mi mai zgarii tu la geam

Pâlpâiri de păpădii!

Lacom mândrul răsărit

Vânatoare a trezit…

Vanitos l-ai îngânat

Când apusul tot pândea.

Căsuţa fără anotimp

Îţi scormonesc dorul prin nisip, mă avânt în oceanul de scâncete să-ţi găsesc glăsuirea, îmi sacrific trupul Soarelui, cerşind îmblânzire. Dar vântul zvântă dorul, valul îşi retrage cântul azvârlind raze rozalii pe tabloul dărâmat... Da, eroul ne-a dărâmat statuia! Şi lasă spânul Timp să sfărâme povestea.

Bucăţi din pânză îmi zgârie uşor ochiul stâng, înţepenit în dorul scrumat. Spânul îmi târâie trupul cu ţepuşa-i aurie, abia aprinsă şi înţeapă tot mai tare nisipul îmbibat de furia valurilor.

Mi-e tot dor de viitor... şi îmi zbiară magicianul. I-am zdobit bastonul perfid cu un ser de frenezii, i-am lăsat viespii să-nfingă noi emoţii străvezii, i-am jonglat pe Lună, tot gustând din nisipiu...E adanc, tot mai adanc... gămălia nopţii coase trupul renăscut. Mi-e ros de fluturi lepădaţi de suflet, încă din cocon, mi-e biciuit de laşitate, mi-e sufocat de goluri ce nu au vrut a fi umplute.

Picioruşele mânate sub cerul de mângaieri înourate mi se risipesc pe carari cu animale-mpietrite. Codrul îşi scoate acele si coase un ultim nor... aripi angelice îi înfundă broderia tot luptând, tot strigând. Ecoul ne deschide portiţa casuţei visate. Pereţii zac fără suflu, încălziţi de un paianjen rătăcitor şi apasă podeaua în cautări eterne, ferestrele-şi plâng oglindirea fadă, golul a amorţit tot răsuflând venirea.

Iubite trupuri se-mpletesc în nodul codrului, departe.

Pământean

Circuit

Te târăşti c-un Semafor,
Tu perfuzia-i vitală
El morfina-ţi urbană,
Să te-mbete de la stop
Cu iluzii de vieţi color.

Ţi-a-ncărcat chipul la priză
Şi-ai înţepenit în gol...
Căci natura nu-i pe tron!
E doar praf în amintiri
Sub un os de dinozaur.

Ochii-ţi zac în văgăună
Nu ţintuiesc nici vârf de bloc,
Te-ncalzesc doar gratii blânde
Si-ţi zdrobesc rebelul nor.

Încântare nu-ţi aduce, matinalul fluturaş
Îi zdrobeşti tu mângâierea, născând alte alergii.
Nimeni nu se mai aleargă
Nu avântă o castană
E un ritm fără sonor
Pan’ la noul semafor.
E-un şirag de trupuri moarte, lepădate în cocon
Iar aşteaptă, iar răsuflă, inodor, incolor, cine mai ştie?
Zburdă-n voie!
...că n-ai unde, nu-i ureche să te zvânte.

Sub dozaj numit odor
Că e clor sau că-i din nor
Semaforul tot se schimbă
Roşul tot împinge verde
Dungile tot se repetă.

Doll wars

Ending

Model : Ioana D.

Deliciu incordat

In fiecare privire se-arata o alta pereche de ochi, iar in adancul lor ne regasim bezna noastra. Suntem goluri asprite de innascute cataracte si pierdute in cautari de oglindiri stravechi. Ne diluam in plinul fara amestec, ne privim, dar nu vedem, ne atingem, dar nu gustam, ne zambim, decoloram. Iata-ne la linia de start, e jocul marionetelor! Organele zac static in trup flamand, iar sangele abia mai pompeaza dintr-un extaz prafuit de placeri nesatule. Visarea ne mai e inca deliciu, pana ce golul launtric matinal incearca sa ne smulga din alunecari balsamice, iar lumina intepatoare ne zgarie chipul dosit intre umerii vesnic incordati.

Strigăt

Griuri se ţes straşnic, destrămând razele nomadului soare. Maladia-mi hibernează pe trup, desfătându-se lacomă în zvâcniri efemere. Rumoarea dirijată de vânt, mă îngroapă în agonii mute. Îmi silesc trupul a lupta în valuri înspumate de sânge renegat... valuri ce-mi sfărâma tot mai violent privirea, biciută de ritualul crengilor pleşuve. Oceane de smoală-mi mânjesc vise şi sfârşesc camuflate-n al meu suflet. Gânduri dezgolite îmi zac prizoniere în bezna obscură, ferite de febrila ta chemare, fara cântare. Mă-ncolţeşti şi te azvârli în pături delire. Îmi târăşti trupul în căderi infinite şi afunzi glas din mine ce-mi zbiară tot mai înfometat – Coboară-mi raza eroină!
În delir topit, n-am să mai vin.
...........................................................

Visez. Plutind în bezna pictată de temeri vibrante, încerc a mă agăţa de noi. Şi nu-mi găsesc contur, nu-mi găsesc trup lânga tine. Cântul insolit te-mprejmuieste mai mereu, zdrobindu-mi strigarea cordială. De-aş avea trup, mi-ai auzi, mi-ai simţi, dezlănţuri sălbatice.... glas polar, îmbrăţişări de lavă, dorinţe triviale...pentru noi.
...........................................................

Mă trezesc bezmetică, gâdilată de păianjeni hoinari în privirea-mi timorată. Am simţit sfârşitul unei realităţi temute. Gesturi şi gânduri mereu voalate, s-au dezlănţuit părăsind mizantropii absurde. Respir stingheră, clipesc stingheră, privesc, păşesc, grăiesc, zâmbesc şi tremur.... stingheră. Himere îmi distrug figura stângace şi-mi martirizeaza trupul.
Tumultul copacilor mă îndeamnă la fereastră, răscolindu-mi visarea. Mulată-n disperare încerc a-mi mângâia golul, cu-al lor balans voluptuos de bucle. Vântul îmi alungă păienjenişul dorinţelor refulate şi le-mprăştie în cearşaful lunii ce-ncepe a se colora tot mai obscur. Luna tronează amenintătoare pe-al meu chip, care-mi răspunde absent la fereastră.

Hrăneşte-mi pustiul tras de-o speranţă veştejită.

Suprim

Ocolesc izbânda, omiţând promisiuni fatidice a căror încălcare o modelez tot mai riguros la fiecare eşec. Voi sfârşi platonic-ocnaş, la propria apocalipsa. Visez pizmaşă spre plenitudini clandestine şi mă afund într-un surmenaj incognisibil. Declamaţii anoste pătrund torţionar în solitudinea mea şi-ncearcă a mă reîntregi, dar zac pansivă scrijelind frustrări despre umbra mea fantoşă. Mă desfat benevolă prin contur efemer ce mişcă tras de trupul meu. Mă mint c-o biruinţă dionisiacă ce va-nflori din supliciu. Dar mă destramă ca pe-un martir şi evadează vanitos. Sucomb neputinţei, revărs explozii mute şi-mi opresc modelajul într-o nouă fatalitate.
...............
Diletant la al meu suflet aspir a-mi suprima orice slăbiciune. Mă declar temnicier gândurilor mele. Iată-mă lovind cearşaful vinovat de ale mele frustrări. Încerc a-mi sugruma zâmbetul condus de-un extaz ireal. Mă avânt spre prima lipitoare ce se-agata de slăbiciuni zidite cadaveric pe al meu chip. Un alt sfarsit? Mă dezgust de-a mea speranţă ! Sângele îmi pulsează haotic, împins de-mpliniri absurde. Joc uimirea cand ele se vădesc a nu mai fi.

Colector

CÂNTĂ !

Îneacă-mi cântul masochist,
În ecou de vis abolit,
Lasă-ţi rănile să-l scurgă, să-l înghit ca pe-un canon.

Tu, dirijor paralizat!
Incătuşează-mă de-un nou crenel
De nu uit a dezmierda.
Doar un cânt de viaţă ai...
Şi mi-l laşi afonei inimi
Pân' ce uiţi a mai dansa.

Şi-acum zaci!... în portativ de vreme.
De mai crezi sunet de-alint,
Dă-mi inima ta surdă...
Iară tu!.. canon iubit,
Răsplată-mi tot vei fi.

Cânt!

Refill

Play this malady

Noi doi?

... o plantă crudă săltând haotic spre o-mplinire străină.
Ne vedeam zburdând pe fiecare frunzulită
orbiţi de propriul cânt.

Timpul mi-a readus transparenţa. Smulsă din gândul fantezist, apropierea imi părea o euforie maladivă. Mi-era teamă ca orice drum va sfarsi doar la tine. Zbuciumul m-a împins sub genele tale, iar chipul blajin mi s-a întors c-o altă-nfăţişare, asprită ireal de absenta rapitoare.
Te-ai pierdut într-un gol al cărui capăt nu-l mai pot atinge.
Lepăd cu laşitate masca de actor şi surâd la propria suferinţă. Sufletul mi-e salvat, trupul zace figurină în tablou.

...culorile s-au uscat.
Un ultim val împinge tabloul măcinat
mânjind plaja cu ale lor trupuri ofilite de-un ritm tragic.

Mend me

Plenitudine

Experimente

Figurine

Reckless

Rămăşiţe

Trupurile zăceau în lumina sângerie. Doar ele mai dădeau viaţă ferestrei, zgâriate de umbre-nvolburate. Savurăm împreună timpul mut, lăsând spaţiu altor simţuri.

Te încătuşez cu sărutări lacome şi te eliberez oglindindu-mă-n privirea ta caldă. Pe chip, îţi zăresc mereu acel calm dinaintea furtunii. Deseori nu-i pot răspunde. Mă alintă...şi mă scufundă într-un somn viu.
Cuvinte otrăvitoare ies şi-ţi schimonosesc înfăţişarea. Îţi simt dezamăgirea în trup, dar sucomb absenţei, fără forta de-a mai cugeta.
........................................................

Trupurile ni se despletesc, împrăştiind fragmente fictive în lumea lor anostă.

Glasul lui picură încet pe fundalul mut. Privesc singură în roşul violent, pereţii-mi zbiară ca un ocean, mă apasă, mă sufocă şi se retrag într-un val timid. Înot cu privirea-n pânza deasă, iar dorul mă îneacă-n visare. Plutesc şi absorb liniştea ce mă aduce la el. Doar umbre de-amintiri mai mânjesc geamul nostru.
........................................................

Cu o frustrare chinuitoare încerc a reîntregi povestea, a mă limpezi. Dar nu pot. E-o cautare nemărginită, a unui vis mistuit de ceaţă. Iar ceaţa nu e uitare. Ea ne conserva-n mister şi ţin vii ale noastre simţiri. Aşa că nu uita... de câte ori mă pierd, pentru tine nu dispar, e doar o fugă de realitate, iar ce avem noi... e un vis. Iar un vis avut nu-l mai poţi schimba.

Ignoră-mi privirea încordată, fără a mai încerca s-aprinzi trecutul, căci scântei vor arde din povestea noastră.

Recreation

Blanc

Răsfoită de voi toţi, am schimbat vieţi, am inspirat, am înduioşat, am vătămat. Aştept un cititor cu care să mă pierd prin propriile rânduri. Dacă şi cărţile s-ar îndrăgosti, mi-ai face un loc pe noptiera ta? Aştept pe-al tău raft de amintiri să mă absorbi privind învaluit fiecare rând de dor. Să-ţi simt mângâierea pe fiecare vorbă. Să mă priveşti rătăcind în răsfoieli. Sunt a ta carte. Iar tu al meu cititor. Aştept acea clipa din seară când degetele tale mă vor alina până ce ochii-ţi coboară. Jonglez cu noi ca-ntr-o fantezie dar mi-e teamă de ziua-n care semnul mi-l vei arunca. O să zac lipsită de misterul ce ne tinea mereu aproape. Şi-o să mă rănesti smulgând din amintiri, mototolind sentimente. Mă vei sfârşi şi voi pieri în praful uitării. La fiecare rază adusă de val să nu uiţi de-al meu titlu. Vantul ţi-a adus povestea pe nisip şi m-ai cules. Ia-mă, sunt a ta carte cu foi albe infinite.

Chemarea

Fetiţa mişuna pe vechile cărări, mânjite de umbre-mbrăţişate. Picioruşele se loveau frenetic în căutarea lui. Priviri îngrozite-i tulburau inocenţa. Vederea difuză-i prevestea un dans de siluete spânzurate, a căror înfăţişări spera să nu le-asemuie. Groaza a prins rădăcini, şi-al ei trup ţipa... ţipa... Strigătul se dezlănţuia-n coşmare. Torturată de-acel cânt înăbuşit, cu voci piţigăiate, i-am ascultat chemarea. M-am apropiat... imagini din trecut zbierau ,mă loveau ca o bestie. M-am văzut. Mi-am devorat sălbatic chipul şocat, lăsându-mi trupul spănzurat de amintiri. Sufoc orice urmă de teama şi surâd.

Insomnie

În noaptea ce-a trecut, am simţit răul fugărindu-mi bezmetic privirea timorată. Bătăile inimii se izbeau de cearceaf, degetele tremurânde nu-şi gaseau aşezarea. Dezgolită de orice siguranţa, îmi simţeam trupul expus. Deliram în imagini fictive. Am vrut să închid ochii, să sfârşesc totul, dar ceva îmi împingea violent pleoapele. Zăceam vulnerabilă. Pizmuiam bezna luminată de nelipsita groază iluzorie, tremurul îmi dansa nestăpânit pe ritm de ceas. Sunete-n grupări obscure m-au stăpânit. Subit, te-ai arătat, capturat de-acel chip malefic, manjit de privirea-ntunecată de-un zâmbet fioros. Înfăţişarea ce ţi-a smuls cândva orice sentiment. Am tresărit, am ţipat să dispari şi m-ai lăsat in cosmar. Şi simt... simt cum mă goleşte. Rătăcesc prin el, privind haotic în jur. Îmi văd al meu trup atacat, vătămat, ce nu mai simte mângâiere. Trăieste asemenea unui cadavru a cărui otravă amăgitoare nu s-a sfârşit şi încă-l mai loveşte... încă-l mai mişcă. Mă răneşte... iar eu rănesc în van.

Ea.

Erau acele vremuri când de-a ta umbră nu mă pierdeam. Cu-n strigăt fără sonor mă puteai chema oricând. Ştiam orice zvâcnire nesatisfăcută, din fiecare venişoară gâdilata de câte-un fir răzleţ. Acum sunt zile când uit si-al tau contur din amintiri. Ne ciocnim doar la o-ntrunire silnică... unde mi-e frică să te privesc de teamă să nu te mai recunosc. Simt cum îmi captezi umbra... ai vrea să o calci, să zdrobesti, să urli, să te eliberezi...stii că doar ea te asculta pe mut, dar mă va fugări mereu. Mi-e dor de acele imagini unde zâmbetul tâmp mi-l spionai. Acum privesc secvente noi cu-atâtea chipuri straine şi mă intreb... cum am ajuns aici? Mai ştii cum ne-am plănuit, cum am visat, vara împreună ? Acea hârtiuta ce-o întregeam în fiecare seara pitită sub cearsaf.
Vara se termina si-a noastra-nlantuire odata cu ea.

Nelocuit

Cu o furie paranoică râvnesc pentru o scurtă răsturnare în acel trecut abject. Cu o frustrare înfometată să sfărâm, să lepăd fără graţie orice amprentă ce-ţi aparţine. Nu-i loc în amintire de-un fetid ca tine. Te strecori prin umbra a ce-a rămas visând la uitatele succese cabotine. Radiai la gândul revenirii…dar rătăceai speriat neregăsindu-te în mine. Era doar un gol şi-n el ai pierit... l-ai întregit, lăsându-mi în urmă un chip împlinit.

Nostalgie

Urmeaza-ma

Te-ai apropiat de acea fiinţă aparent austeră. Ai reuşit să atingi un zenit isteric, păcătos. Încet...încet... ea te goleşte, te destramă. Ai rămas o siluetă difuză în lumea ei, spânzurată de dorinţă. Tresari să te desprinzi ? Nu este un vis. Ai vrea să cazi... să te risipeşti? Simte ce a voit şi ea căndva.Te zvărcoleşti în slăbiciune. Răbdare ! ... cînd răul va putrezi vei putea ieşi. Dansează pe propiul zbucium. Ispita-ţi zâmbeşte ocrotitor. E a ta. Iar tu doar al ei. O recunoşti ? Silueta scăpată...irosită..şi-n lumea ta. A evadat fără a fi salvată.

Adânc cuprins de beznă ...
Cimitir stăpânit de-ale noastre simţiri
Posedă al ei schelet
Ce încă mai zâmbeşte
....satisfăcut.


Yonderboi- Soulbitch

Don't give in to yesterday

"Don't let them have their way
You're beautiful and so blasé
Don't fall back into the decay
There is no law we must obey
Don't give in to yesterday
We can build a new tomorrow, today"

.

Taylor Swift - Breath

Front

Moderat - Rusty Nails

.

.

When all those memories come, I close my eyes and I think of a room
with hundreds of doors. And they're closing. One by one. And I think, if I can keep from crying until the last one shuts...then I won't cry at all. But I'm just lying myself. This is my game. And I hope I can cheat one day : breaking in and walk over.

Placebo - Moi non Plus

Devious

Love the sin. Hate the sinner